Marius Șumudică a pierdut din nou cursa pentru postul de antrenor de la Rapid: fostul tehnician de la Al Raed a anunțat, în direct, că giuleștenii s-au înțeles cu Cristiano Bergodi.
În direct, tehnicianul în vârstă de 52 de ani a dezvăluit că a discutat cu Daniel Niculae la telefon, iar la timp foarte scurt după ce au încheiat convorbirea, a aflat că Rapid s-a înțeles cu Cristiano Bergodi, rămas liber de contract după despărțirea de Sepsi.
„Niculae m-a sunat să ne împăcăm și la 15 minute a apărut că s-au înțeles cu el. Aceleași informații le am și eu că s-ar fi înțeles (n.r. Cristiano Bergodi și Rapid), nu știu dacă a semnat. Fără pic de ironie, să dea Dumnezeu să reușească și să ducă Rapidul acolo unde își doresc toți suporterii”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport.
Cu doar câteva momente înainte, Ianis Zicu anunțase faptul că, din informațiile sale, antrenorul italian ar urma să o preia pe Rapid după despărțirea de Adrian Mutu.
„Au rezolvat, au semnat cu Bergodi. Asta știu eu din urmă cu 10 minute”, anunțase, inițial, Ianis Zicu.
„Mai nou, din ce am văzut în presă, că a fost numit Cristiano Bergodi… Mie mi se pare cea mai mare porcărie. (n.r. Dinu Gheorghe, prezent în studio: „Să fie Bergodi antrenor e porcărie?”) Păi, pentru mine unul, da! Eu nu sunt mulțumit de Bergodi ca antrenor la Rapid când mie mi se promite campionatul. Ce performanțe are Bergodi? Păi, Bergodi în 25 de ani, în România, are câștigate Supercupa cu Rapid și Cupa cu Sepsi. Bergodi e antrenor de campionat?
Păi, dacă vă uitați și dumneavoastră pe CV-ul lui Șumudică, eu unul cred că ar fi cel mai în măsură (n.r. să preia echipa) vorbind statistic despre performanțele pe care le are ca antrenor. Facem abstracție de faptul că e rapidist și că toată lumea îl iubește pe Șumudică. Faceți și dumneavoastră… Între Bergodi și Șumudică, ia vedeți, care e antrenorul potrivit ca să facă performanță”, a spus Liviu Ungurean, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER